Wednesday, November 21, 2012

TOP 10 cele mai bune comedii ale ultimilor 20 de ani

10. Sex and the City Unu. Patru femei îmbrăcate Chanel, Dior sau Wang și încălțate Manolo Blahnik, care au jucat și într-un serial de succes similar pe HBO, ne povestesc cum se poate duce de râpă nunta unei mirese cu rochie de la Vivienne Westwood. Între timp, dramatismul crește și mai tare pe măsură ce Samantha se îngrașă, Charlotte face treaba mare pe ea, Carrie aruncă telefonul cu diamante în oceanul mexican, iar Miranda se împacă cu fostul soț pe un pod după ce face o criză de nervi.

09. Locks Stocks and Two Smoking Barrels. Un film făcut de un fost soț al Madonnei (artista blondă care a concertat la București pe 26 august 2009) care are ca protagoniste două puști de colecție care o cam sfârșesc pe fundul unei ape unde nici măcar personajul tatălui din filmul de pe prima poziție nu le va găsi vreodată. În pelicula britanică apar și câteva personaje preponderent umane care nu se pot abține să nu-și bată joc de un destin propriu ce ar putea fi fericit.

08. Ice Age. O veveriță cel puțin bizară se strofoacă vreo 100 de minute să pună mâna pe o ghindă. Afară e foarte frig. Un leneș, un tigru și un mamut umblă în căutarea căldurii și se ceartă din varii motive. Un fapt cel puțin ieșit din comun, dar pe care eu îl consider tabu din moment ce nimeni nu a făcut niciun comentariu pe această temă: toate animalele vorbesc engleză! O explicație în acest sens e că filmul este de animație, deci personajele nu sunt reale ca în alte filme de ficțiune. Totul se termină fără ca spectatorii să bănuiască faptul că ar urma și alte continuări.

07. Pulp Fiction. Aventurile mondene ale mafiei americane. Un negru, după aparențe fost membru al Jackson 5, și actorul care s-a remarcat prin faptul că e fan Bee Gees încearcă să rezolve niște treburi complicate. În film apare și o fată înaltă care dansează pretinzând că e seducătoare. Filmul poate fi interpretat și ca un mic îndreptar pentru cei care visează să transporte cadavre proaspete cu mașina.

06. Full Monty. Striptease masculin de mâna a doua spre a treia. Un scenariu utopic cu femei nebune care dau banii să îi vadă dezbrăcându-se pe cei de la Divertisul britanic. Scenariul este în limba britanică. O situație abilă prin care chilotul aruncat la întâmplare devine mijlocul de ieșire din criză. Filmul se remarcă prin ochi feminini bulbucați și aplauze. Din palme. Bonus eficient: un penis uriaș.

05. Oh Brother Where Art Thou. Un film al fraților Coen. Joel Coen este săgetător, iar Ethan Coen este fecioară. Sunt evrei, regizori și scenariști, iar umorul lor ar trebui să fie subtil și evident. În filmul despre care vorbim aici, trei evadați evadează.

04. The Sweetest Thing. Trei fete se gândesc la sex și chiar compun o piesă legată de mărimea penisului în timp ce o lebădă de staniol plină cu viermi se lovește de parbriz, un (alt) penis nimerește în ochiul uneia dintre ele lăsând-o gravidă, iar un grup eterogen de vecini și salvatori interpretează un hit Aerosmith pentru a o ajuta pe una dintre cele trei să-și descleșteze dinții dintr-un sex oral cu final melodios practicat pen un (alt2) penis. Filmul are ca temă lupta pentru bărbatul iubit.

03. A fost sa n-a fost. Acest film nu se află în acest top doar pentru că este românesc. Filmul urmărește dilemele dramatice ale unor intelectuali de provincie, din Vaslui, care își doresc, sub presiunea istoriei unui popor măcinat de invadatori, să afle dacă au luptat sau nu pentru binele țării. Filmul face câteva referiri la traficul aerian și la dezvoltarea rapidă a telefoniei fixe. Pelicula lui Porumboiu mai pote fi interpretată și ca povestea lui Moș Crăciun devenit barcagiu într-o manieră complet nemetaforică.

02. As Good as It Gets. Un film despre neputința unor vedete de prim rang de la Hollywood. Jack Nicholson nu poate să calce pe gurile de canal și să mănânce cu tacâmuri din restaurante. Helen Hunt nu poate să înțeleagă de ce Jack Nicholson nu poate să facă ce nu poate să facă. Greg Kinnear nu poate să se apere de niște tâlhari pentru că e un homosexual sensibil. Cuba Gooding Jr. nu poate, evident, să fie alb. Câinele nu poate să nu fie simpatic. Copilul scapă.

01. Finding Nemo. Din punctul meu de vedere, cel mai amuzant film din istorie. Am râs cu lacrimi. Povestea e așa. Un tată pește-clovn își pierde fiul pește-clovn după ce mama acestuia moare. Copilul pește-clovn ajunge pe mâinile unui copil-om care voia să îl omoare. Tensiunea este maximă în acest punct. Copilul pește-clovn reușește să se salveze cu ajutorul unui WC, iar tatăl pește-clovn reușește să îl regăsească cu ajuorul unei peștoiaice mici și albastre care suferă de Alzheimer spontan. Umor evident, cum ne-am dori să vedem în toate filmele de animație cu pești.

No comments:

Post a Comment